electric car, automobile, carsharing-4381728.jpg

ElectricUP 2

Programul Electric Up 2024

Aplică la Programul Electric Up și dezvoltă-ți afacerea într-un mod sustenabil. Apelul pentru a doua ediție a programului ElectricUp va fi deschis în luna Mai 2024. Înscrie-te rapid pentru a obține o finanțare nerambursabilă de până la 150.000 de euro pentru achiziția și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei stații de încărcare pentru vehicule electrice cu o putere de minim 22 kW. Programul Electric Up se adresează microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii din România.

Beneficiari eligibili

  • Microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii și toți operatorii economici din domeniul HORECA.

Valoare

  • 150.000 de euro fonduri nerambursabile pentru instalarea unui sistem fotovoltaic și a unei stații de reîncărcare cu minim 2 puncte de încărcare.

Cofinanțare

  • Programul prevede o cofinanțare de 25% din partea beneficiarului.
Sisteme Fotovoltaice Romania SRL autorizat ANRE

Beneficiari eligibili

  • Sunt eligibile la finanțare microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii din orice domeniu de activitate, dar și toți operatorii economici din domeniul HoReCa.

1. IMM-uri din orice domeniu:

  • microîntreprinderi: întreprinderi care au sub 10 angajați și a căror cifra de afaceri anuală sau al căror bilanț anual total nu depășește 2 milioane EUR;
  • întreprinderi mici: întreprinderi care au sub 50 de angajați și a căror cifră de afaceri anuală sau al căror bilanț anual total nu depășește 10 milioane EUR;
  • întreprinderi mijlocii: întreprinderi care au sub 250 de angajați și a căror cifră de afaceri anuală sau al căror bilanț anual total nu depășește 50 de milioane EUR.

2. Toți operatorii economici din domeniul HoReCa, având următoarele coduri CAEN:

  • 5510 Hoteluri și alte facilități de cazare similare
  • 5520 Facilități de cazare pentru vacanțe și perioadă de scurtă durată
  • 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere
  • 5590 Alte servicii de cazare
  • 5610 Restaurante și alte activități de servicii de alimentație
  • 5621 Activități de alimentație (catering) pentru evenimente
  • 5629 Alte activități de alimentație
  • 5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
  • 9329 Alte activități recreative și distractive n.c.a.

Ce cheltuieli sunt eligibile?

  • Cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând: panouri fotovoltaice, invertor/invertoare, echipamente conexiuni, structura de montaj a sistemului, modul de comunicație, contoare inteligente care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice instalat și care permit colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic, tablou electric curent continuu/curent alternativ;
  • Cheltuielile cu achizitia a cel putin unei statii de reincarcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice si electrice hibrid plug-in, cu minim doua puncte de incarcare;
  • Cheltuielile cu proiectarea, obtinerea avizelor necesare, montarea si punerea in functiune a sistemului de panouri fotovoltaice si statiilor de reincarcare, reprezentand maximum 10% din valoarea totala eligibila a proiectului;
  • Cheltuieli de consultanta si management de proiect;
  • Realizarea si instalarea panoului de informare (publicitate);
  • Realizarea si instalarea unui sistem de avertizare/semnalare pentru statia de reincarcare;
  • Opțional, maxim 30% din cheltuielile cu achiziția bateriilor pentru stocarea energiei;

Important

  • Taxa pe valoarea adaugată (TVA) este considerată eligibilă dacp aceasta este nedeductibilă.
  • Sunt considerate eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.

*Vă rugăm să consultați conținutul integral al Ghidului Solicitantului pentru a parcurge toate cheltuielile eligibile în cadrul programului Electric Up.

Ce cheltuieli nu sunt eligibile?

  • Taxa pe valoare adaugată (TVA) dacă aceasta este deductibilă;
  • Cheltuielile aferente branșamentului la rețeaua de energie electrică nu sunt considerate a fi eligibile pentru finanțarea prin Programul ElectricUp;
  • Orice cheltuieli care au legătură cu proiectul, efectuate înaintea semnării contractului de finanțare;

Care sunt condițiile de eligibilitate?

  • Beneficiarul deține un contract de furnizare a energiei electrice cu cel puțin 12 luni consecutive facturate sau un audit energetic privind consumul estimat pentru 12 luni;
  • Beneficiarul nu are datorii către bugetul de stat sau către bugetele locale;
  • Are deschis sau va deschide un cont la Trezoreria Statului, până la data încheierii contractului de finanțare.
  • Nu se află în procedură de insolvență, dizolvare, lichidare, desființare, închidere, radiere etc;
  • Nu se află într-o situație gravă de încălcare a prevederilor legislației financiare.

Care sunt documentele necesare pentru Electric Up?

Mai jos regăsiți o parte din documentele necesare pentru depunerea proiectului:

  1. Cererea de finanțare;
  2. Certificatul de înregistrare fiscală;
  3. Documentele doveditoare ale calității de proprietar/administrator, concesionar sau locatar/comodatar cu drept de superficie pentru imobilul pe care se implementeaza proiectul;
  4. În cazul în care beneficiarul nu este proprietarul imobilului pe care se implementează proiectul, se va depune extrasul de carte funciară al respectivului imobil, precum și acordul proprietarului cu privire la implementarea proiectului;
  5. Certificatul de atestare fiscală, privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului;
  6. Certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului. Atestatul ANRE, scanat, și extrasul Revisal privind calificarea COR 741103 pentru cel puțin doi angajați ai instalatorului ales, scanat;
  7. Raport de audit energetic în baza facturilor anterioare și/sau de tip proiectiv, pentru validarea curbei de consum de energie electrică pentru 12 luni, în baza facturilor plătite, a dimensionării sistemului fotovoltaic, inclusiv proiecție producție / consum propriu energie electrică folosind instrumentul PVGIS realizat de un instalator ales, atestat ANRE, auditor energetic și/sau manager energetic acreditați de ANRE sau MEEMA;
  8. Solicitarea Beneficiarului de a i se acorda un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate în condițiile stabilite prin suma solicitată. În această situație, Beneficiarul prezintă un instrument de garantare emis în conditiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurari, conform normelor prevazute in Ghid.

*Va rugam sa consultati continutul integral al Ghidului Solicitantului pentru a parcurge toate documentele necesare inscrierii in program.

 

Care sunt termenele proiectului?

  • 60 de zile perioadă de depunere proiecte;
  • 60 de zile analiză dosare;
  • 30 de zile pentru semnarea contractelor de finanțare;
  • 90 de zile (de la semnare) pentru obținerea avizului tehnic de racordare;
  • 12 luni perioada de implementare;
  • 60 de luni (5 ani) perioada de monitorizare durabilitate.

De ce sa lucrezi cu noi?

Sisteme Fotovoltaice Romania SRL este formata din echipele cu specialisti cu experienta, gata sa iti ofere solutia potrivita.
Firmă Autorizată ANRE Atestat ANRE tip B (include atestatele Bp, Be, Bi și A1), ISO 9001, ISO 14001, ISO 27001, ISO 45001, ISO 50001.
Eliberăm avizele, documentatiile și rapoartele necesare.

ISO 14001

Certificare Sisteme de management de mediu

ISO 27001

Certificare Sisteme de Management al Securitatii Informatiei

ISO 9001

Certificare Sisteme de management al calității

ISO 50001

Certificare Sisteme de management al energiei.

ISO 45001

Certificare Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale

Scroll to Top